Criza nu-i în ţară, ci în capetele oamenilor, zicea profesorul Preobrajenski din romanul lui Mihail Bulgakov „Inimă de câine”. Confirmarea acestui adevăr ancestral, mai nou, vine din Germania.

 De la 2009 încoace, de când legislatorii de la Chişinău se căznesc  să aleagă şeful statului,  Berlinul a bifat cu succes trei alegeri prezidenţiale.  Tot în acest răstimp doi preşedinţi germani au renunţat de bună voie la fotoliul de şef al statului.

În mai 2010, Germania a fost luată prin surprindere de retragerea preşedintelui Horst Koehler. El  a demisionat în urma  controverselor stârnite de comentariile pe care le-a făcut pe tema rolului armatei germane în Afganistan. Nu încălcase nicio lege. Pur şi simpulu, declaraţiile  sale lăsau prea mult loc pentru interpretări. Cum însă preşedintele Germaniei, deşi  are puţine atribuţii şi joacă  un rol mai mult ceremonial, este, totuşi,  văzut ca o autoritate morală, Koehler  a considerat că trebuie să renunţe la post. Demisia a fost catificată ca fiind o "reacţie exagerată" până şi de către politicienii din opoziţie.

Oricum, pe 30 iunie 2010, în urma unei reuniuni extraordinare a Parlamentulu RFG, în funcţia de şef al statului a fost ales Christian Wulff, membru al partidului creştin-democrat (CDU). Noul preşedinte a  rezistat în acest post ceva mai mult de un an şi jumătate. A  demisionatl la mijlocul lunii februarie 2012 , fiind acuzat că  ar fi profitat de poziţia sa anterioară de şef al guvernului din Saxonia Inferioară pentru a obţine diverse avantaje financiare.

Cancelarul Angelai Merkel promite că  în mai puţin de o lună de zile ţara va avea un nou preşedinte. Şi încă unul ales, fiţi atenţi, prin vot consensual. Adică, şi de putere, şi de opoziţie.

Astfel, nu-i exclus,  ca  Germania să se aleagă cu cel de-al treilea preşedinte de la  2009 încoace înainte ca Parlamentul de la Chişinău să încerce, cu rezultate imprevizibile,  să voteze preşedintele Republicii Moldova. Asta pentru că în capul germanilor, spre deosebire de cel pe care îl poartă pe umeri politicienii noştri,  nu-i nicio criză, chit că recesiunea economică loveşte nemilos  întreaga  Europă.